Pierdut-am luna
În timp ce stele număram, pierdut-am luna.
Fiecare stea-mi părea că-n palma-ntinsă-mi răsărea, găsindu-mi fericirea și, fericită cum eram, prin degete curgând simțeam lumini fluorescentine dar, cine este-n mine, cine, în tulburare mă-ntrebam. Filozofam cu ochii minții, că stele albe-n bolta nopții sunt îngeri străjuind văzduhul și mă pierdeam, visând.
Într-un moment de revenire cu bucurie caut luna, dar nu o văd. Privesc într-una pe cerul suveran, pe marele ecran dar luna, ce-o regăseam întotdeauna, nu-i! Acuma nu-i și caută ochii hai-hui, și caută ochii...niciuna!
Așa de repede-a apus?! S-a dus, s-a dus, s-a dus...
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.