În labirintul infinit al existenței
Un suflet iarăși s-a pierdut
A pierdut a vieții cheie
Și a rămas în necunoscut
Așa ești tu, draga mea
Ești cheia pentru inima mea
Și eu fara tine oricând
Mă pierd în negură zăcând.
Zăcând, zăcând in întuneric
Suferind fără lumina mea
Care-mi aprinde fără sfială
Cerul ascuns adânc în inima mea.
In cerul acesta ești în fiecare zi
Pictată definitiv, nu te pot minți
Indiferent că pleci, sau nu,
Tot pe cerul meu senin vei fi
Ochii tai arzători ca lumina
Și negri ca negura ce stă
La poalele cuptorului cu toate
Bunătățile cele deșarte
Cum poți fi așa frumoasă
Și ochii tai așa pierzători
Cum te uiți la mine cu ei,
Of, ce n-aș da sa îi vad pe ei
Mă aprinzi si tot mă stingi
Dulcea mea lumină strălucitoare
Dar se pare că încet-încet
Lumina aceea "eternă" dispare
Mi-ai promis și mi-ai promis
Eu mereu stăteam închis
În închisoarea ochilor tai
Of, cum nu pot uita de ei
Oștirile se miră de tine
De tine și de frumusețea ta
Macar mă pot mândri cu asta
Că măcar o dată ai fost a mea.
vezi mai multe poezii de: marinel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.