Acest fir de aur, această gură-mbujorată
cu miros de crini, trandafiri și garoafe,
acești corali ce-și tremură lumini iconostroafe
jucându-și parcă-n auroră iubirea înzburată
Această frunte, aceste urechi, acest gât, aceste mâini,
ce stau pe sânu-ți să apere inima de a ei vâltoare
și ochii-ți ca două stele verzi, pline de candoare
ce sufletul îmi mângâie când trece prin furtuni
Iubirii mele-mi loc îi fac și din pieptul meu se răzvrătește,
un foc îmi arde-n vene, sângele îmi clocotește,
Amorul – ca un abur fin – mă înconjoară și mă-ntinerește
Cum pot trăi fără să fiu lacom când văd a ta ființă
ce-n zborul nemuririi mă face să cred, cu credință,
când inima mi-o zbuciumi în mâinile iubirii strivind-o, fără de știință?
traducere adaptată Mihaela Tălpău
vezi mai multe poezii de: Pierre de Ronsard
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.