vulturul pleșuv
privește spre săgeți;
războiul- îmbrăcat în haine de gală,
nu scapă nicio corvoadă.
babuinii- desprinși de pe pereții mormintelor,
adulmecă fumul exploziilor.
e de bine? e de rău?-fug,
cafeaua a dat în clocot.
pacea
răspândește un somn liniștit;
unda sonoră a zilei
schimbă cursul apelor financiare;
internetul lucrurilor și al trupurilor
produce palpitații.
e de bine? e de rău?-frig mi-e
de înghețarea subvențiilor.
cecuri în alb
pentru un conflict îndepărtat
acoperă-ntunecatele piscuri;
tiparele repetitive dau
moțiunilor de cenzură puterea
de-a întreține imunitatea hoției.
e de bine? e de rău? –îs bucuroasă:
mai am zece lei pentru o pâine.
eroul planetar
își face loc printre cadavre;
tupeul –cât cuprinde,
atrofiază orice simțire .
după cortină, fotomodelul pariază
pe destinele tinerilor soldați
e de bine? e de rău?-cearcănele-s
tot mai alergice.
banii tipăriți
din spuma valurilor,
din nemărginirea albastră a norilor,
aruncați încolo și-ncoace,
satură de mâncărimi dobermanii flămânzi
din curțile bogaților.
e de bine? e de rău?-repede fac
câteva genuflexiuni, că-s anchilozată.
un rolls royce
urcă pe treapta istoriei
pe lenin-
fiola de bacili de febră tifoidă ce-a
fost aruncată-n rezervorul de apă,
și pe osho -excentricul guru sexual.
e de bine? e de rău?-citește cu voce tare:
viața stă mereu sub semnul întrebării!
clătinări
pe culoarul pietruit cu galbene dale;
zgomotul avioanelor de luptă cu arme nucleare
strivește tăcerea.
firul proorocirilor
colorează-n stacojiu apele.
e de bine? e de rău? – spre zori,
simt o pală de răcoare la tâmplă.
și-n împărăția lumească,
vrăjitorii timpului
folosesc acceleratoarele de particule
ca tehnici de manipulare a vremii.
e tânăr, e frumos, curajos și deștept...
zeul rebel ne va aduce fericirea!
e de bine? e de rău?- vom vedea
dacă pietrele de moară ne trag spre adâncuri...
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache