PISICĂ
Căţelului scriindu-i sonetul, Ana-mi zise:
"Fă unul cu pisica !"
Pisica ? Ce-i pisica ? Ehei... pisica-i Nausicaa
Ce-l prinse pe Ulisse
In mreje mătăsoase făcute din nimica,
Clipind uşor ca-n vise.
Îl buimăci-ntr-atâta pe plaje, că-l decise
Să-şi părăsească clica.
Lăsă fără suspine
Corabia să-i zboare,
Se instală ca-n filme
Pe plaja visătoare,
Dar tot văzu la fine
Că dânsa are ghiare.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel