Plânsul inimii
de Liliana Roibu
Cerul se dogorește în al verii cuptor,
Se scaldă în pulberi ruginii de dor,
Se înalță din adâncuri, el, Magnificul!
Cu miresme în grai, spintecă văzduhul.
Inima tânjește după stăpânul ei,
Neliniștea privește a sufletului crâmpei,
Își răcorește fruntea răpusă de gânduri
În zbuciumul mării cu înspumate valuri.
Nisipul fin, mângâie obrazul de cais,
Un pui de vânt împrăștie flori de paradis
Înmiresmată trec pe o frânghie peste abis,
Mă clatin, dar merg drept prin aburi de vis.
Trăiesc și mor, doar să te pot vedea!
Sub raze de lună și strălucitoare stea
Lotușii iubirii celeste înfloresc amețitor,
Îmi pictează pieptul în neliniștit fior.
Vraja fiicei anului trage diafană cortină,
Luna și stelele cântă la liră o muzică divină,
În atmosfera de basm, te aștept credincioasă,
Sloboade-ți pașii, în magica seară sticloasă!
Frumos plânge inima, înțeapă ca o lance
Completând tabloul feeric, cu mâini dibace.
Printre steluțe țintate de argint și mărgărit,
Îți răsună vocea pudrată cu parfum potolit.
Vol. În atingerea infinitului
vezi mai multe poezii de: lilianaroibu15gmail.com
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.