Se frâng copacii de furtună,
şi praful alb pluteşte-n zări,
cu geamăt scurt oftează vântul
şi lacrimi are bolta-n nori.
Ce răvăşită e natura,
nimic din ce era sublim,
se zvârcoleşte-n agonie,
o, Doamne sfinte, ce destin!
Cu şerpi de foc se-ncinge cerul
şi clocoteşte-n spume marea,
în tunet hohoteşte zarea,
doar muntele-i nebiruit.
Lacrimi calde cerul cerne
şi în linişte le aşterne-n noapte,
pe fereastră-n lungi şuvoaie
se preling lacrimi de ploaie.
În culori de smalţ pestriţe
se trezesc poienele,
mândrul soare le surâde,
mijind uşor genele.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ai schimbat ritmul in interiorul poeziei dar este o scriere placuta sufletului meu.
stomff
joi, 06 august 2015
Ploaia are darul de a picura si in sufletul poetului un strop de freamat, iar tu ai frematat duios in aceste versuri.
andreionthepoetry
joi, 06 august 2015
'' Lacrimi calde cerul cerne
şi în linişte le aşterne-n noapte,
pe fereastră-n lungi şuvoaie
se preling lacrimi de ploaie.''
prea multe lacrimi....
mai revizuieste , te rog ...
te astept....
CRITICUL BLIND
joi, 06 august 2015