Poemă - Ioan Silvan
Poezie adăugată de: Cercul de abur

    miercuri, 19 iunie 2019

Poemă



Gol şi fum neantul întruchipat de vis
solid ca o planetă cu margini ireale...
de-ar fi o vale numai, de-ar fi măcar un soare
definitiv stabil, cu ochii limpezi,
de-ar fi măcar un zâmbet cu trup fără fiinţă
o tresărire numai în loc de vast pustiu,
l-aş încrusta pe buze închis ca-ntr-un sicriu
şi i-aş deţine forma şi credinţa.

De n-aş păşi pe el ca printre stele
cu păsările-mi moarte, cu glasuri fără fraze...
de nu mi-ar da răcoarea s-au gustul unei oaze
ci să-l privesc măcar, cu ochiul larg deschis
să fac din zborul lui un circuit închis
din zboru-acel haotic un zâmbet solitar,
să-l schimb din Paradis, în Cer real.

Eu mi-aş trimite gândul
să-i cucerească golul...
dacă aş putea întinde spre el măcar un drum
cu caii mei de abur, cu zborul lor de fum
i-aş arăta ce spaime, ce forţe reci ne înving,
când fără soare-n ele şi fără glas sosesc
din sfera nebuniei, la noi în univers.



vezi mai multe poezii de: Cercul de abur




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.