Ne-am întins sufletele pe un pat de apă
Şi am stat acolo, aşteptând
Un înger să coboare
Pe trepte de raze de soare.
Am privit cerul de noapte,
Pe obrazul lui milioane de ceasuri,
Care ne băteau în secunde destinul.
Noi încă aşteptam...
Păsări în copaci aterizau,
Pe piste de frunze uscate,
Pe inimi de arbori, pe inimi de scoarţă,
Ca ale noastre...
În depărtări se auzeau tunete,
Ca cele ale iubirii noastre moarte
Erau defapt cântece care ne plăceau cândva,
Atunci când sufletele noastre obişnuiau să danseze...
Vântul mângâia uşor luciul apei,
Îşi trecea respiraţia rece
Şi adormea în cântec de leagăn viaţa,
Iar nouă ne amorţeau inimile...
Ce bine ar fi să vină ziua!
S-aducă un copil cu ea,
S-arunce-n apă o piatră grea!
Măcar un val şi inimile ni se vor săruta...
Însă între noi s-aşterne mereu noaptea...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Te inteleg foarte bine, Larisa. Pentru ca nici eu nu pot scire ceva vesel , este un chin...am incercat , dar se simte in orice scriu dezamagire, neincredere, desi eu nu sunt o fire trista .Marturisesc ca nu as putea scrie asa cum o face Rolea , la el se simte veselia fata de viata , chiar si melancolia ...la el surade. Sunt convinsa ca daca ai incerca sa scrii ceva optimist tot spre latura opusa s-ar duce poezia. De aceea nu uncerca sa schimbi nimic, acolo , in pesimism esti tu , poeta! Stii ca te-am asociat cu Bacovia ...:)
Iar aprecierile ...obisnuieste-te sa le primesti ...le meriti cu prisosinta.
Adina Speranta
miercuri, 25 martie 2015
Felicitari pentru aceasta poezie deosebita !
Mihai_Manolescu
miercuri, 25 martie 2015
Vreau sa va multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase! Nu sunt obisnuita cu asa multe aprecieri!
In alta ordine de idei, vreau sa va marturisesc ca nu sunt deloc o fire pesimista. Intr-adevar nu sunt nici cel mai optimist om de pe pamant, ci mai degraba o persoana realista. Cand scriu insa aduc la suprafata o alta latura a mea... Zona dramatica este zona mea de comfort in ceea ce priveste creatia literara, fie ca este poezie sau proza. Banuiesc ca este tipul de scriere cu care ma identific cel mai mult si unde pot sa ma exprim asa cum imi doresc. Nu cred ca este vorba despre cum vad eu viata.. Scriu de mica (prima poezie am scris-o pe la 7 ani) si aceasi perspectiva o aveam si atunci (la nivelul varstei respective). Poezia este o alta cale, pe care o exploatez in bine, pentru ca mereu o sa existe putin rau in bine si putin bine in rau... iar in lume apar inevitabil ambele stari.
LarisaBalan (autor)
miercuri, 25 martie 2015
Larisa, esti foarte profunda in zona dramatica. In drama se dezvaluie talentul tau. Sau poate el creste hranindu-se cu neincredere , lipsa de speranta. Eu te inteleg si te sustin, e prea valoric ceea ce scrii . In timp , se va schimba si perspectiva ta de a privi viata. Nu incerca sa iti modifici stilul , lasa sa vina de la sine, scrie asa cum simti tu.
Eu te felicit si iti urmaresc poeziile , esti un real talent !
Adina Speranta
miercuri, 25 martie 2015
imi scot palaria in fata ta domnisoara!
mihai
miercuri, 25 martie 2015
Frumos exercitiu poetic. Scrierea ta este o perspectiva a acestui site.
mirela
miercuri, 25 martie 2015
Desi sunt departe de critica specifica a unei poezii , cred ca aici ma voi indeparta foarte mult de CB pentru ca din versurile tale razabte prea putin optimism. Cu exceptia copilului posibil sa apara dar intr-o stare de spirit lipsita de speranta , cu foarte multe drumuri inchise si regretate , nu lasi sa astept si lumina , o urma de posibila fericire. Cred ca trebuie sa te impaci atat cu tine insati cat si cu viata in general. E atat de scurta incat incearca sa fi mai fericita in fiecare zi. Fiecare dintre noi merita fericirea si trebuie doar sa o descopere. De obicei e langa noi dar nu intoarcem privirea in directia potivita. Multumesc pentru experienta literara prilejuita de lectura poeziilor tale.
stomff
miercuri, 25 martie 2015
Foarte frumoasa.
Deocamdata: DA!
CRITICUL BLIND
miercuri, 25 martie 2015