Câți poeți pe lumea asta
Îmbrăcat-au în cerneală
Viața ce-n clepsidră curge
Cu avânt, cu plictiseală?
Câtă lume-nchide ochii
La un vers împătimit,
Nu le vine lor să tacă,
Oare nu au obosit?
Să se sparie poporul
de imagini și săgeți
Colorate-nchipuite,
Să își risipească, beți,
Clipa ce le-a fost prădată
De străbuni ce-n felul lor,
Au cărat cultura țării,
Prin războaie și prin dor
Și-au râvnit cu mâini de piatră
Că-n zadar nu vor trăi
Și un vers deasupra nouă
La urmași vor hărăzi.
Or cuvântul doar el Sfântul
Nu se strâmbă peste noapte,
Că destul plâns-au săracii
Cât au stat chirciți în șoapte.
Lăsați sa cânte poeții
Din penel să-mbogățească
Graiul ce-au căznit strămoșii
Să-l înalțe și păzească!
Nu e-atâta măreție
în sloboda lumii gură
Cât e-n scrierea tăcută
Ce din timpul vieții fură.
Un cuvânt ce lâncezește
În seninul deslușit
Înainte de-a ne naște
Un destin ne-a plămădit .
vezi mai multe poezii de: Lisac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.