Munți cu fruntea albă se înalță-n cer,
Codrul des și falnic stă ca un străjer,
Lacuri cristaline norii oglindesc,
Curg izvoare repezi, păsări ciripesc.
Soarele aruncă cu săgeți de foc,
Urșii umblă țanțoș în al lor cojoc,
Văile sunt pline de aluni și fragi,
Vântul răcorește pajiștile-i dragi.
Gingașe brândușe înfloresc grăbit,
Oile în turme pasc necontenit,
Peșterile gura și-o deschid ușor,
Un parfum plutește, fin, îmbietor.
Pe a lumii scenă cu decoruri vii,
Cu talent Natura joacă roluri mii,
Și cu bucurie și adânc temei
Face să răsune poezia ei.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.