Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLXII

S-au ascuns frunzele în mine
până la primăvara mea
zămilsită în zâmbet viu
murind tăcut  apoi

ECOURI DE LUT


ce vom fi noi după moarte?

Colindul nou
...
Deschide ușa creștine,
Deschide ușa creștine,

mi-am amintit mărturiile de pe podul minciunii
“iubește-mă,femeie!” mi te adresai
îmbrăcat în negru,sălășuind blesteme
mă sărutai-n ispite

Știi cum e?
Să plutești în valurile pierzaniei
Și să iți ardă sufletul mocnind
Căci tot ce îți era drag

Din cosița neagră a nopții,
Palidă ca-ntotdeauna,
Risipind argint din șorțu-i
Zornăia la geam iar luna.

În seara de Crăciun.

Se-aud colinde, seara-n drum,
luminile se-aprind în praguri,

Hai să-i cerem
Morții dobândă!

Zeiță plăpândă,

Nu știu de Tatăl și cu Fiul
Sunt Creatorii, dar e clar
Că Universul e-un cântar
Și Dumnezeu, Cântaragiul!

Lumea de dincolo de noi
Se zbate în temere mereu
Orbită de singurătăți noi
În căutarea unui Unic Dumnezeu!

Privesc în gol un loc ce nu există,
Stau și analizez a mea viață tristă,
Stau la o masă cu capul aplecat,
Cu ochii triști am gândul îndepărtat.

De-ai ști cât te-am iubit,
Dar, totuși, în pofidă,
Povestea s-a sfârșit.
Stă pleoapa să se-nchidă.

A
spuse
El
sau Ea