Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLXXX

Morțile mele,
harem de
neputințe.

E universul construit
După o magică formulă,
Dar în Perfectul Monolit
Este bolnavă o celulă.

poate ochii mei au greşit
văzând atâtea catarge pe ţărm
şi de-atunci
s-au rătăcit pe mare

Prea grele rozele de dor
se-ntunecă
şi dor.

M-a chemat aseară luna.
-Vino! îmi șoptea întruna.
Să te-mbrac într-o lumină
misterioasă, divină.

Declar iubire între noi,
Ca pace la-nceputul de război,
Ca încetarea luptei ce merge in toi,
Declar iubire între noi.

Bătrânii mei se mai întorc spre seară
Sub uliți troienite de nămeți
Cu ochiul plâns și gerul în pomeți,
Bătrânii mei mai ies pe ulicioară,

Din frunze veștede de trup,
Prin frigul iernii, ne erup
Iubiri târzii cu ghiocei
La tâmple unde zburdă miei.

Când viața mea e un coșmar,
Mai cad pe gânduri iar și iar,
Au trecut anii printre vicii,
Dar nu vreau să-ți dau indicii.

La mijloc, între întuneric și lumină,
Suntem ancore ce unesc și declanșează
Interacțiunea polilor, prin integrare divină,
Cu iubire în suflete și pacea se așează.

Trec fugitiv sălbatice vedenii
prin colțul ochiului zvâcnind ritmat;
Sunt pași nepământeni ce nu ating pământul...