Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCXXXIX

Mirajul mării se arată
În răsărit de soare și-n apus,
În cântecul de harpă fermecată
De zei, din Empireu adus.

Cuvintele ne curg pe sub ochi
și le vedem
când acele de ceas se odihnesc pe post meridian,
iar

Am ajuns imun la verbe
Nu mă tem că mă rănesc;
Luptele,cândva acerbe
Cu ele,mă întăresc.

Dacă ai respirat prospețimea primăverii
Dacă ai trăit tremurul primului tău sărut,
Dacă ai ținut în palma ta o palmă de copil,
Dacă te-a îmblânzit o mângâiere tandră,

Timpul dispare prin spaţii pustii,
Dispare din vise, în toamne târzii,
În întunericul aspru din sufletul ars,
Se-ascute suflarea de vânt sideral…

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

din golul pe care stau se aud gemând
irișii încrucișărilor de niciunde
de ce trebuie să-mi atașez ritmul respirației
la promptitudinea inutilă a coșarului

nu este vorba despre culoare
nici despre noapte

ne putem obișnui cu sunetele clopotelor

În liniștea verde pădurea respiră
Din pacea iubirii, departe de ură
Și omul se-ndreaptă, copacul imită,
Căci e mai aproape de-a păcii ispită.

Fug de tine cât mai iute,
Că nu vreau să-ți stau în cale,
Ale tale fapte rele sunt multe
Și-am să m-ascund în vale.