Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CI

Pe fluviu lunecă arzînd liniştea copacilor.
Eu stau pe mal şi confecţionez iezi nevorbitori
din frunze, lut, bucăţi de stofă şi privesc uneori în zare,
la nişte mănuşi pierdute, metalice,

A-nceput sfârșitul unui infinit promis
Cu ultimul apus înflăcărat spre stele,
Ce-și strigă singur durerea în abis
Pe tron de pietre ascuțite, grele.

Iarbă fragedă și udă
Vreau să fiu ca tine, crudă,
Să fiu verde-luminoasă!
Pământul, podea în casă,

M-ascunzi timid în buzunarul minţii
şi-n haina cu trei nasturi retrograzi.
Eu evadez prin ridurile frunţii,
Când tu începi să fumegi şi să arzi.

l
A început să fulgere, Îngere!
Am învăţat să ascund lacrimile
după ploaie.

Acolo unde obscurul sfârșește
Și miresme de lilă se-ntrupă
Cu tact alaiul bucuriei pornește
Proaspăt primenite clipele zburdă.

Eu uşor gonflabil Bun ca şi sarea de pus

la rană Descheiat la cămaşa sufletului

O luncă se deschide printre nori,
În care joacă Soarele tomnatic.
- Așa cum sentimente sau fiori!
Se plimbă des prin capul meu zănatic.

Răscolit de fiorul din ochii-ţi sălbatici
Şi de şoapte impregnate pe liniştea mea,
Pe gându-mi ameţit de pitici enigmatici,
S-a plimbat aşteptarea precum fulgii de nea.