Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXXVI

Mușcat de timp,
ca de o fiară,
se mai târa, urmat de seară,
spre zidul unde a fost și ieri:

Visa frumoasa-mi mamă sălbatici cai de pustă
cînd m-am născut spre-a umple cu viața mea nevoi,
şi chiar podişca aia, cam ruptă şi îngustă,
am uns-o, la-nceputuri de drum, cu usturoi.

Plutea, prin zori, o rază mai veselă ca noaptea,
Cetățile de iarnă se-mpodobeau cu zâne,
Rămasă lângă suflet priveai eternitatea

De câte ori revine iarna, de-atâtea ori mă-închid în mine
Pe fulgi de nea brodez colinde.. și amintiri de-odinioară
Copilăria mi-e departe și-oricât aș vrea, nu mai revine
De-aceea-mi simt inima tristă și lacrima cumplit de-amară!..

În jurul tău nu voi mai gravita,
Prea mult mi-ai fost în viețuire stea
Ce m-a atras întruna și respins
Făcându-mă învingător și-nvins.

Găsesc în zilele ce curg
În viața-ajunsă la amurg
Izvor de gânduri înflorite
În nopți tăcute, nedormite...

Avem timp pentru de toate,
Pentru griji, pentru nevoi,
Dar uităm că timpul poate
Să ne tragă înapoi.

Gheață la mal
Primele raze de soare
Tril de primăvară

Nici bine nu m-am culcat
și-am sărit din nou din pat
și uite-așa cam într-o doară
pana iau în mână iară

În liniște, îți bate în perete,
Ceasul rămas în clipele de veghe.
Încearcă, încet, să-ți lase o minută,
Să poți să-ți spovedești din suferință.