Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LXXII

sau poate de moarte
te caut să mă recunoşti
să-mi fac un dar din trupul tău
gândurile dospesc agăţate în cuvinte

Cenușa dorului învie
Al meu suflet neîmpăcat,
Tremurând sub voluptatea
Unui vis demult uitat.

De ce trădează oamenii și fură,
Inimi,prietenii și fericire?
De ce,când pentru-atâta ură
Ar trebui să ne răspundem cu iubire?

Și dacă n-ar viscoli
Tot pământul s-ar albi
Neaua moale s-ar așterne
Și s-ar cerne, și s-ar cerne

Ai putea să-mi fii şi mamă, şi tată, şi casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineaţă pe bombeu
cu roţile perechi şi descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuieşti pe-acelaşi palier

Nu am cuvinte, astăzi, să descriu
În amănunt, ce simte un mort-viu,
Câte zăpezi în suflet i s-au strâns
Ori avalanșe de tăceri și plâns,

Ţipăt


S-a frânt şi ultima fărâmă de speranţă,

Între sfârșit și început
Mi-am îmbrățișat fruntea cu palmele.
În prima clipă m-am temut…
Degetele îmi vedeau gândurile!

Te iubesc când îmi vorbești
Te iubesc și când greșești,
Te iubesc când mă mai cerți
Te iubesc așa cum ești...

Mă cheamă liniştea orelor târzii
să-ţi culeg lacrimi de flori şi sfinţi
din ochii adânci, din lanuri de grâu copt,
legănându-se în miez de vis de prinţi.