Am ochii obosiţi
ascult pacea nopţii.
Scriu versuri goale,
fără sevă , fără viaţă.
la o domnişoară anume
gândesc, dar gândul mi-e mort
buzele ei sunt uscate, ochii goi.
eu nu văd, nu aud, nu simt nimic.
Steaua bea argintul cu nesaţ,
Luna aluencă leneş, eu mă trântesc
în pat, corpul crispat, adoarme.
Domnişoara dulce doarme, e un ideal,
un vis ,nu e o fiinţă nevinovată.
ah, o voi distruge cu nebunia mea, cu depravarea mea
mintea zburdă pe câmpii precum un cal, iar
steaua râde de mine.
Mă uit la maşini, case,
fier, fire, beton....înţepenite.
nu au far, nu au viaţă, nici eu nu am putere
să le critic, sunt un cadavru viu sunt
o nălucă, sunt un mincinos, un vânt
ce zboară în patru zări şi îmbrăţişează alte
case, maşini, alţi copaci, munţi şi
alte Domnişoare...
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.