Poetii nostri - Polen de lună

am visat cum câmpia se desface în două în noi
cum roua se frânge sub pleoapele aprinse
bolnav de frunză dudului timpul îi moare
iar tu respiri cu greu şi încet, încet în lanul cosit
– cum te ascunzi după ruguri în muguri în osul scrâşnit!

aruncă amintirea de dudă îţi zic
sau mai bine învaţă grâul pe de rost
până la ultimul spic şi fă-te pâine
când păşesc pe mirişti simt puterea din bob
şi cum moartea ne seceră pruni

cum se repetă grâul în mori la nesfârşit
bob cu bob zi cu zi lumină cu lumină
cucii traduc pentru noi livada bătrână
pe sub tălpi ni se petrece tulpina plăpânei
miriştile ard, amurgul pâlpâie în ochiul proscris
şi ni se aude din cer cântecul de lie ciocârlie

– te uită cum îi ninge câmpiei cu păsări în vis

tu cine eşti de nu-mi mai este lună,
eu cine sunt de nu mai cad de brumă?
în ceasul de sfârşit al lumii o dâră de urmă
clipa ce am fost şi nimicul ce mă mai adună

să nu crezi că macul creşte cumva în lună
în lanuri cu ură, din piatră, din humă
el doar încântă ochiul şi somnul
nici nu mai ştiu la ce-mi foloseau îngerii odată
ţinându-se de mână în horă pe sub tâmplă
cu aripile odihnindu-se în semnul crucii ude
în visuri mă înfrânge tu iarbă, tu pasăre nebună,
ce mână Doamne mânjii în focul cel din urmă?

– e vântul de seară şi luna mea bizară

Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate

Polen de lună - Petre Ioan Cretu Poezie adăugată de: AlCremardia

Detalii poezie:

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Comentarii:

Polen de lună - Petre Ioan Cretu
Poezie adăugată de: AlCremardia