Portretul unei zile - dokia
Poezie adăugată de: dokia

    duminică, 10 ianuarie 2016

pe maestrul olar din albumul greciei
l-am întâlnit în parc l-am rugat să-mi facă un om de zăpadă
la roata lui norocoasă

i-am luat tăbliţa cu mărturiile celor cărora le descoperise
peisajele interioare din inimile lor
am luat-o pe genunchi şi am citit o noapte şi o zi
a doua zi şi a doua noapte te-am cunoscut mai bine
iar lângă masa unde am vorbit despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară
omul de zăpadă din lut săpa după rădăcinile lui de gheaţă

e destul de limpede ce a urmat aşa că nu voi mai scrie aici
un text literar despre o noapte în doi lângă un om de zăpadă
s-au scris atâtea texte despre nopţile unora altoara ba
unii au scris despre intimitatea lor în cele mai nedelicate moduri
iar lumea îi iubeşte îi aplaudă le cumpără cărţile parcă
pe undeva ne este frică de sensibilitate căruia îi spunem sirop
ne este greaţă de ea
de aceea nu mai vor oamenii de zăpadă să fie alături de noi
îşi iau paşaport pentru civilizaţiile îngheţate
unde oamenii stau lângă oamenii de zăpadă
le toarnă ceai când ei vorbesc despre spaţiile marine
despre întinderile pustii ale insulelor fără vară…

Marinela Şerban, Londra



vezi mai multe poezii de: dokia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Bun Venit!
ioana
duminică, 10 ianuarie 2016


Va multumesc si apreciez ca v-ati oprit o clipa in pragul odaii poemelor mele! :)
dokia (autor)
duminică, 10 ianuarie 2016


Imi place,felicitari!
Cati Gheorghe
duminică, 10 ianuarie 2016


I am also a Romanian who lives far away from the country.

Here I feel home.

Enjoy
so far
duminică, 10 ianuarie 2016


Bun venit din partea mea si multa inspiratie!
petrica_c
duminică, 10 ianuarie 2016


Bine (că) v-am găsit!
dokia (autor)
duminică, 10 ianuarie 2016


Bine ai venit!!
sorin
duminică, 10 ianuarie 2016