toamna-și
reflectă splendoarea
în bolți de frunzișuri;
clopotul
trage spre mal
un fir auriu de lumină;
prin ceață,
ciocănitoarea
măsoară trecerea timpului.
așa
cum cade năframa de mătase,
așa
și seara se lasă purtată
peste munți.
vârfuri de stănci sunt
adumbrite de stele;
sunetul apei, ca
o șoaptă divină,
coboară din rai.
vânt de noiembrie-
chipurile-s tot mai scorțoase...
grijile traiului
atrag în priviri inerte,
descântece de
luna nouă.
câteva dalii, mai îndrăznețe,
și-au îndreptat săgețiile
împotriva frigului...
apele cerului
parcă-s cristale de-ametist;
un mânz
aleargă fericit
prin câmpul cu luceferi.
înainte de răsărit,
stropii de ploaie
lovesc geamurile;
visele
se-mpletesc
într-un fuior de făgăduințe.
porumbița,
cu multe cântări și rugăciuni,
urcă pe treptele templului.
darul a fost primit;
omul rătăcitor
răscumpărat e
din ghearele
întunericului.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.