,, POTECA ,,
Şerpuită prin pădure
Printre sălcii plângătoare
Cu ocoluri să-nconjoare
Apa lină curgătoare .
Se afundă în hățişuri
Îngustânduse de-o palmă
Ocolind dese tufişuri
Unde atmosfera-i calmă
Se lățeşte-n luminişuri ,
Parcă soarele-i prieşte
Dar în zona cu pietrişuri
Ba este , ba nu mai este
Abia aşteaptă-nserarea ,
Findcă şalele o doare .
Ce vă apucă mirarea !
Toți o călcară-n picioare .
CRISTIAN NAE
BUDESTI 16 - 08 - 2019
vezi mai multe poezii de: Cristianbudesteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
O potecă nu prea mică,
Nici prea mare, nu ai frică,
Te indeamnă la plimbare
Până talpa- ncepe a doare!
Îngustându- se- n pădure,
Unde frunza vrea sa- i fure
Netezimea din pământ,
Parcă are ceva sfânt...
Te indreaptă spre pârâul
Cu prundiș, ocolind hăul
Care cască gura- adâncă
Lângă o semeață stâncă.
Și poteca se scufundă
În prundiș, pe sub o undă
Rece, de pârâu de munte,
Dar tu poți să treci pe punte!
Insă nu vrei, te descalți,
Nu vrei să fii ca ceilalți...
Și în apa cristalină
Calci prundișul în lumină.
Simți cum prin picioare curge
Sângele naturii, fuge
Orice supărare strânsă
De inima ta... însă,
Mergând pe poteca vieții,
N- ai făcut ca toți drumeții...
Ți- ai spalat sufletu- n apă,
Fericirea-n el se-adapă!
Ina M.
sâmbătă, 17 august 2019