Poveste nouă.
Singură şi tristă luna mă găseşte,
cu ochii mai verzi decât frunza,
cu frunze tot verzi, pictate pe bluza,
ţesută din raza de lună orbeşte.
Ochii-mi secaţi de lacrimi, lucesc,
spre sfinţii pictaţi pe pereți se-ndreaptă,
ce privindu-mă blând, parcă-aşteaptă,
tăcerea să-mi fie al nopții firesc.
Prin ei, sufletul îmi zboară-n visare,
ursitele-mi sunt deja adormite
în poveștile reci, atât de-nvechite,
mai vechi decât pe cer Carul Mare.
Încep aşteptări cu nume de lună,
simțind cum îmi curg lacrimi pe faţă,
din noapte se face încet dimineată
şi-aştept, o poveste mai nouă, mai bună!
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.