Povestea florii de cais
...
E-o poveste ca oricare, simplă dar, cât de bogată,
Un băiat în pragul vieții s-a îndrăgostit de-o fată,
Ea, frumoasă ca o floare smulsă de vânt din livezi,
Cu un zâmbet de copilă gingașă, cu ochii verzi,
El, rușinos din cale-afară, cu mai nimic deosebit,
Din chiar prima zi de școală de fulger a fost lovit!
...
Au crescut apoi copiii și viața i-a purtat departe,
Drum ce dă într-o răscruce și de-acolo se desparte,
Și chiar dacă crucea vieții i-a făcut să nu se vadă,
Focul izbucnit în dânșii a continuat mereu să ardă,
Iar când destinul a decis să nu le mai stea în cale,
Nici anii și nici distanța n-au putut să-i mai separe!
...
Ca două flăcări împletite, așa le-a fost îmbrățișarea,
Ca roua ce sărută iarba, ca vântul ce atinge marea,
Focul s-a aprins năpraznic de-atâta vreme-n ei mocnit,
De parcă anii n-au trecut iar timpul nu i-a despărțit,
Ea, deși în toamna vieții, este parcă neschimbată,
El, o soarbe din priviri spunându-i că e minunată!
...
Cum am spus, povestea-i simplă, însă atât de frumoasă,
Acum suntem împreună iar lângă ea eu sunt acasă,
Povestea încă se mai scrie, zi de zi, rând după rând,
Eu, fermecat de ochi-i verzi și de sufletul ei blând,
Tu, la fel ca-ntotdeauna, caldă, bună, iubitoare,
O floare albă de cais cu stropi de rouă pe petale!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.