POVESTEA MEA, POVESTEA TA - catalina.smereca
Poezie adăugată de: catalina.smereca

    miercuri, 20 septembrie 2017

(METAMORFOZE)

Cu fiecare clipă care trece
Eu mor puţin câte puţin
Parcă nici timpul nu mă-nveseleşte
În suflet...e ca în pustiu.

Eşti binele şi răul necesar
În toată nebunia asta mare
Eu nu mă tem că nu te am bărbat
Te-aş condamna, dar fără rezultat...

Pretenţii de-mpăcare nu mai am
Trecut-au vremuri şi e cam târziu
Dar episodul ce l-ai creionat
Rămâne pe perete întărit.

Ai desenat cu un carbine aprins
Mă arde şi mă doare
Respir doar ca să mai exist
Nimic din jur nu mai are culoare.

Când universul mi te-a luat
Nici marea nu mai este vie
Şi pescăruşii parcă au plecat
E toamnă...totul e uscat.

Am încercat ca să păstrez tăcerea
Sperând că astfel o să-ţi placă ţie
Dar tot aştept o veste ca să vie
De la acel suflet ce pe-al meu îl ştie.

Copilul tău cu ochii mari
Albaştri, visători şi plini de bucurie
Priveşte marea. Poate te mai văd
Aş aştepta o veşnicie.

Te-asemui unui Eros
Ce chipul şi-l ascunde
Eu, Psyche, fără legământ
Dar care tot cutreieră-n văzduh.

Am creionat povestea NOASTRĂ
E scrisă n cartea vieţii.
Nu vom afla ce oare ne a legat
Şi de ce soarta nu ne a cununat.

De un singur lucru parcă-mi pare rău
Mă tot gândesc şi ... parcă nici nu știu
Dacă-am sfârșit la timp povestea
Sau de-am sfârșit-o prea târziu...



CĂTĂLINA SMERECA



vezi mai multe poezii de: catalina.smereca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Eşti binele şi răul necesar"
În toată nebunia asta mare
......................
Mă tot gândesc şi ... parcă nici nu știu
Dacă-am sfârșit la timp povestea
Sau de-am sfârșit-o prea târziu... " Semn de lectura si sincera apreciere
Agafia
joi, 21 septembrie 2017