Gingaş întâi, un ger îmi creşte’n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.
E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.
Visai un pod pe veacuri şi pe spaţii
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu’câteva vibraţii.
Drumeţ, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 42, din 24 octombrie 1942
vezi mai multe poezii de: Ion Pena
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.