Prețul tăcerii mele
...
Urcam ades cu gândul pân-la stele,
Și-acolo sus, în spațiul infinit,
Am văzut un dor ce te-a dorit
Țesut din amintiri și lacrimi grele!
...
De câte ori de-atunci mi-am amintit
De doru-acela cuprins de-a lui durere,
Creștea alt dor în mine, cu putere,
De-acolo dintre stele, din spațiul infinit!
...
Și-mi aminteam cât te doream de mult,
Cum te strigam atâtea nopți la rând,
Cum adormeam de multe ori plângând,
...
Că tu-mi cereai cu zâmbetul tău blând,
Doar un cuvânt, doar un cuvânt, atât,
Iar eu, în vremea-aceea am tăcut
...
Și am plecat, apoi mi te-am pierdut!
Urcam ades cu gândul pân-la stele.
Plătind din greu prețul tăcerii mele!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.