"Tu dormi acum, dragostea mea;
Eu ţi-am inventat poezia
Şi tot eu am rămas fără rimă..."
Stătea întinsă pe un covor alb,
Cu ceaşca de cafea pe piept
Închidea ochii la fiecare gest
Şi respira prin el uşor şi sacadat.
Pe gâtul ei lung şi străveziu,
Stăteau de vorbă două picături de sânge:
Sânge albastru-violet...
El îşi trecea mâna prin părul ei blond
Şi-o invita la somn,
Să-i cânte-n vis un cânt de amor,
Despre o bestie şi-un domn...
Aşa visa acum trei ani
O umbră neagră pe covor,
O speranţă goală, doi ochi stinşi
Un vânt, o şoaptă şi un dor...
"Aş mai dormi, dragoste slabă,
Dar am murit acum trei ani
Te-aşteaptă-n prag o moarte caldă,
Căci acum trei ani tu înviai..."
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan