Prieteni, unde sunteți?
Pe unde rătăciți?
Că eu, vă caut de atâta vreme
încât aproape toate se duseră
din cele ce ne-om fi greșit...
Mi-e strigătul mototolit de anii,
vrând-nevrând, cedați singurătății
și nici ecou-i nu mă mai mângâie,
pentru că el,
sortit, credeam, să vă găsească,
mă îndemna să sper atuncea când,
murind,
a încetat a îmi mai îngâna chemarea.
(Însă, cu timpul, anii-mi dăruiră riduri
și îmi cerură-n schimb auzul...)
Prieteni buni,
vă vreau ca altă dată
când molipsiți de-atâta voie bună
nu ne păsa că va veni un timp când vom uita
chiar și de ultimele clipe petrecute împreună.
Prieteni, unde sunteți?
Pe unde rătăciți?
Vă cat de-atâta vreme
c-am și încărunțit.
vezi mai multe poezii de: florianruse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.