O goangă , parcă şi mai mică
Decât oricare furnică,
Se găsi a speria
Tocmai pe fetiţa mea…
Dintr-un singur bobârnac
(Nu ştiu nici eu cum am dat)
O aruncai într-un strop.
De apă. Tocmai la mijloc.
Speriată de-`ntâmplare
Gâza sta în nemişcare.
Acum, crezând-o înecată,
Fata se porni îndată
Să plângă sfâşietor.
De ! omoru`, tot omor…
Frumos îmi şade-acuma mie,
S-ajut o goangă să învie?
vezi mai multe poezii de: CondeiBlog