După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar :“MÂINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!”
Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu’ trei de facultate,
C-am gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu’ iar,
Fi’nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime,
Într-a patra, c-au sărit toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă;
Ce mai vâlvă! Ce pupici ! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a’ lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de profesoare, ce m-au strâns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,
Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut doar, în picioare,
Şi apoi, ca niciodat’, nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că a patra aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut
Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare!
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val