Prin smârcurile toamnei sihastru călător,
Transport cu mine vise când astrul se destramă,
În peștera-mi din suflet mai zboară un cocor
Și teascul amăgirii mai ține loc de cramă.
Aromele împroașcă himere peste tot,
Zburdalnicele frunze seduc pământul rece,
Îmi dă târcoale vântul din strașnicul complot,
Pe crengi ce se deșiră secunda se petrece.
Se-ascunde-n vizuină o vară tremurând,
E cerul adăpostul luminii adormite,
La ciutura iubirii se stă acum la rând,
Se cerne anotimpul prin stele risipite.
Presară dimineața o pătură de nor,
Se-avântă-n depărtare speranța sidefie,
Din loja îndoielii mi-e teamă să cobor,
Când aburii tristeții aproape fac orgie.
Sub umbre biciuite-n pădurile de ploi,
La brațu-nsingurării se stinge pulsul vieții,
Prin smârcurile toamnei simțirea mea e sloi,
Din cuiburile goale rămas-au vii pereții…
vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc, dragi prieteni: Mona, Mimi, Darius, Yanna, Stomff, pentru că îmi sunteți alături și pentru că rezonați cu mine, în această lume minunată a poeziei! Drag de sufletele voastre sensibile!
Camelia Ardelean (autor)
luni, 09 noiembrie 2015
Multa tristete pusa in versuri minunat de frumos construite(pleonasmul este voit). Imi place foarte mult cum scrii.
stomff
duminică, 08 noiembrie 2015
Las si eu un semn de apreciere pentru talentul tau!
Felicitari
yanna
sâmbătă, 07 noiembrie 2015
Intotdeauna frumos si incantator este versul tau!
darius
sâmbătă, 07 noiembrie 2015
Deosebită! Felicitări Camelia!
Gabriela Mimi Boroianu
sâmbătă, 07 noiembrie 2015
Un tablou descris cu maiestrie!
MONA
sâmbătă, 07 noiembrie 2015