Mă prosternez în fața poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Și-aș vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.
Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă și multă elocință,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viață cu putință.
Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prințesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.
Și poate o să credeți că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu știu ce-nseamnă o iubită.
Dar totuși îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă și-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.
De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu așa-n neștire,
Să iau prințesa din castel cu mine
Și să mă pierd cu totul în iubire.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.