Un prinț din bronz cu fruntea mică și ochii verzi, buzele moi,
Prin smoală topită și ierburi cu rouă roșie și rece;
Coroana de-argint bătută-n pietre negre îi stă pe frunte rotund,
Când mărmurit privește cu văzul gol de piatră.
Luciri sidefii primprejur iar în văzduhuri țipete de păsări sălbatice,
Ce cântă flămânzite în beznă și în noaptea ștearsă,
Ca scrisul dintr-un oracol ori un bilet dintr-o sticlă abandonată-n mare,
Semnează un mesaj ș-apoi se pierd în aprinsa zare.
Din ziduri cresc cenuși, amestec de ploaie și vânt,
Și trepte clădesc de parcă îmi cer să m-avânt,
În numărătoarea de secole și coifuri și fire de nisip,
Dar prințul semn îmi face eu spatele să nu-i întorc.
Umbre vii brăzdând o punte pe dealul vinețiu,
Din depărtări un urlet suie înspre himeric țintirim,
Le liniștesc cu gândul, îmi tac de nicăieri,
E semn că le fac bine vorbind limbă virgină.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.