PRIVEGHIUL
Se făcea că mă aflam într-o raclă,
După ce trăisem amputat vocal
O viaţă ultimă; suspendat vertical
Între lanţuri de bronz, luminam ca o faclă.
Dedesubt, într-o sală de bal,
Domni în frac reuniţi la cenaclă
Degustau plictisiţi bere acră,
Ponegrindu-mă într-un hal fără hal.
Dar deodată lumina de mine emisă
A surprins lumea lor, pare-mi-să,
Şi domnimea fugi agitată, învinsă.
Totul a ars mistuit, inclusiv
Racla mea funerară, comeseni şi convivi;
Măturătorii au strâns cenuşa stinsă.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.