PRIVIGHETOAREA
Într-o pădure veche de frasini şi platani
Care-şi serba cu grijă-nnălţimea şi grandoarea,
Se adunau sobor, să-şi expună cântarea,
Ciorile cârîite de patru ori pe an.
Dar ce plictisitoare şi grea era lucrarea,
Să tot ţină în ciocuri fluierele lui Pan!
Cântau fără de vlagă visând la un chiolhan,
Când timid poposi pe ram privighetoarea.
Ea şi-a luat fluierul şi-a început să cânte
Cu focul ce în inimă îi ardea cât un munte,
Clocotitor şi duios, primitiv şi enorm.
Ciorile s-au ridicat strigând: "Să pleci de aici!
Nu ne trebuie-n pădure printre noi venetici!"
De-atunci cântă ea noaptea, pe când ciorile dorm.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.