Undeva, într-o savană, înnoptau doi pui de lei,
Părăsiți de mama lor, într-o luptă legendară.
Iar în mijlocul savanei, erau liniștea și ei,
Îngroziți de libertate și de răgete de fiară...
Brusc, din bolta vișinie, ploaia își desfată norii
Pentru-ntâia oară-n viață, picurii le-au curs pe piele,
Numai de gândești o clipă și te macină fiorii,
Câte chinuri o să-ndure în savana de sub stele.
Foametea își cere dreptul iar ei plâng de dorul mamei.
Însă toată vietatea îi privea ca niște regi,
O hienă-i alăptează să le-alunge chinul foamei,
Ca un fel de reverență, scrisă-n legea fără legi.
Și aveau să crească puii, neînfricați în mândră blană,
Fiecare vietate se-nchina ca la un zeu,
Regi au fost și vor rămâne peste veșnica savană,
Unde toată măreția se ascunde într-un leu...
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.