Oameni ce abia s-au dezghiocat
din ghemuitul în
pântec. Goi. Inimile plecate nu
in rugăciune ci în contemplare
a pământului din care au ieșit,
ce i-a adăpat cu laptele întunecat
ce construiește os nu creier.
Cine i-a chemat sa umble
în lumina verde, gândurile lor
asupra întunericului? Femeile lor,
ce nu sunt Madone, au prunci
la piept cu înțelepte
răzvrătitele fețe ale lui Cristos
copil într-o pictură de un maestru
Florentin. Războinicii pregătesc otravă
cu grija iubirii pentru Sebastianii
săgeților lor. Nu au nici un
Dumnezeu, ci își urmează contradicțiile
unui ritual care ordonă
că viața trebuie să moară ca viața
să aibe voie să continue. Ei poartă flori în plete.
vezi mai multe poezii de: R. S. Thomas
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.