răcnind în tăcere - Ursu Marian Florentin
Poezie adăugată de: Ursu Marian Florentin

    luni, 11 septembrie 2023

RĂCNIND ÎN TĂCERE


de Marian Florentin Ursu

*


Odaia aceasta
vorbeşte despre tine
fără cuvinte
iar timpul îmi împietreşte
obrazul
înţepenindu-te între riduri

Încerc să mă înving
în fiecare zi
purtând propria-mi luptă
cu neputinţa,
înainte de sărutul dat
amurgului,

Privirea ta de cenuşă
îmi numără iertările
în oglindă
iar cearcănele mele
încearcă să te uite,
răcnindu-te
în tăcere



vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.