Vanitate la Pontul Euxin - Radu Stanca

Mare zadarnică ! Mare zadarnică !
Arsă de patimă eşti prea nedarnică.
Cu toată apa ce-ai strâns-o-n pântece
N-ai stropul care să mă astâmpere.

Mare de platină, mare de platină,
Tu nu eşti dulce nici cât o lacrimă,
Încât degeaba ţi-admir stihiile
Cu gust amar, ca zădărniciile.

Inaccesibilă şi neavută,
Nu cunoşti gura – ah ! – care sărută ...



vezi mai multe poezii de: Radu Stanca




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.