Întoarcerea nestrămutatei poezii - Rafael Alberti

O, frumoasă, puternică şi dulce poezie,
singurul meu belşug, la urma urmei,
care întotdeauna se-ntoarce!
Cum mă vei părăsi oare, cum am putut, odată,
să cuget, orb, că mă vei părăsi?

Tu eşti ceea ce mi-a rămas, ceea ce am avut,
fără să-mi dau seama, de când am răzbit la lumină.
Credincioasă la bine, credincioasă la greu,
cu mâna ta în vreme de pace,
cu mâna ta în vuietul trist
al sângelui şi al războiului.

Eu dormeam pe frunze, eu eram cel ce zburda
pe nisipurile verzi ale fluviilor,
în vârtejul moriştilor din turnuri zburând
cu sania prin zăpezile lunii.
Dar erau nevăzutele tale aripi,
era suflarea lor gingaşă care mă purta.

Cine, cu ochii tăi, a pipăit culorile,
cine pe culmi a molipsit văzduhul,
şi cine, în toiul dragostei, a pus în săgeata lui
un murmur de izvoare şi hulubi?

Apoi, groaza, viaţa de spaimă,
tinereţea arzând în sacrificiu.
Ce-ar fi fost fără tine ecoul, biata lui moarte,
fără nimbul neaşteptat de fulgere
cu care-l încununi şi-l luminezi?
O, soră întru adevăr, tovarăşă;
cu mine, surghiunită,
cu mine, cel lovit şi lăudat,
cu mine, prigonitul;
în şovăire: tare, singură,
în hotărâre: voioasă, însufleţitoare,
bună în ura cuvenită, bună
şi chiar fericită în melancolie!


Ce n-aş nădăjdui de la tine din ceea ce-mi lipseşte,
ce bucurie sau nelinişte? Spune-mi,
ce n-aş avea de primit de la tine care să nu fie
spre a mă mântui, înălţa, întări?
Mă vor ucide, poate, şi tu vei fi viaţa mea,
voi trăi mai mult ca niciodată,
şi tu nu-mi vei fi moartea.

Pentru că prin tine eu am fost, sunt, muzică,
ritm iute, cadenţă domoală, adiere
a trestiilor, cuvânt al mării, cântec
al greierilor simpli, populari.
Pentru că, prin tine, sunt tu, şi numai prin tine voi fi
ceea ce ai fost şi vei fi de-a pururi în timp.



vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.