Din nou dǎ mireasmǎ pǎdurea.
Ciocârliile, cu zborul lor, înalţǎ cerul
ce ne-a zǎcut greu pe umeri;
i-adevǎrat, se mai zǎrea printre crengi ziua, ziua neplinǎ –
dar, dupǎ lungile dupǎ-amieze ploioase,
vin ceasurile proaspete
însorite cu aur,
de care fugind, pe frontoane de case, departe,
toate ferestrele
rǎnite, bat din aripe cu teamǎ.
În urmǎ : tǎcere. Chiar ploaia pǎşeşte mai lin
peste lucirea, ce liniştit se-ntunecǎ, a pietrelor.
toate zgomotele amuţesc deplin
tupilate-n luminǎ de mugur pe ramuri.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.