Portret al tatălui tânăr - Rainer Maria Rilke

În ochi visări. Fruntea-n atingeri pare
cu ceva-ndepărtat. În jurul gurii doar
juneţea, nezâmbind, cuceritoare,
şi-n faţa găitanelor strălucitoare
a zveltei uniforme nobile i-apar
mânerul săbiei, mâinile-n aşteptare,
în linişte, de grabă neîmpinse.
Acum aproape nevăzute, stinse,
parcă au prins ceva din depărtare.
Iar celelalte sunt de sine voalate,
ca şi când n-am pricepe, şterse toate,
în adâncimea lor cea tulbure şi rece.

Tu, dagherotipie iute trecătoare
în mâna mea, care mai lent se trece.


traducere de Dan Dănilă



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.