Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor ;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător ;
eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –
şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând ;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.