Am muțit de atâta durere,
nu mai există cuvinte de spus,
îmi despart buzele din pură plăcere,
iar tăcerea din mine-i precum un răspuns.
Nici vinul nu-mi mai drege glasul.
Am uitat cum sună de parcă nu a fost,
se-mpreunează întru mine tot rămasul
ce nu ține cont de piele și de os.
Mă sufocă vocile stinse, mă-nțelegi?
Sentiment de ardoare pe urmele mele.
Încă sunt o sclavă a vorbelor ce taie
aș vrea să adun ce-a rămas în întreg.
vezi mai multe poezii de: andrioaiadianas
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.