Bat clopotnițe în sate,
Şi pe uliți suie bruma,
Mici speranțe vii, lăsate
Precum apele cu spuma.
Eu la pieptul tãu sã plâng,
Ca un vânt năuc, sihastru
Cum arborii în tânăr crâng
Mai aproape, mai albastru.
Sufletul mi-e plin de plânset
Când citesc din gândul tãu,
Ochii-mi sunt cârcei în râset
Căci te decupez din hău.
Eu pe tine când te știu,
Ori te citesc de departe,
Ești un semn lung, argintiu
Printre pagini moi de carte.
Bate vântul stingherit,
Și din frunzã cântã toamnă,
Te-adoram nebărbierit
Ființa iarăși mă condamnă.
Să-i fiu zile, sa-i fiu nopți,
Vocea ei şi patimi multe
Când tu vei închide porți,
Eu să-nalț ruguri oculte.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.