Râuri de tainică iubire
de Liliana Nemtanu- Roibu
Scriu pe genunchii tăi, ținându-te de mână
În toiul nopții, un greiere ne-ngână;
Cât de frumos ți-e chipul cu ochii de smarald!
Fermecată sunt de zâmbetul tău cald.
Respir prin tine, sângele pulsează,
Se scurge în inimi ce pe cer valsează,
Pătrund fiorul ce crește - n umbra ta,
Sărut de iarbă crudă, de fagure și stea.
Precum în cuptoare oțelul topit,
Te scurgi din vârf de condei măiestrit,
Trup mai fierbinte decât îmbrățișarea,
Albatrosul ce- și caută încă marea.
Emoții ne încearcă și luna ne scaldă,
Atingeri de suflete prin dragostea caldă,
Patimi de vechi dureri ne e iubirea,
De nebunii frumoase ne e starea.
Certați suntem de- ale noastre păcate,
Te voi iubi și dincolo de moarte,
Fericită fi- voi de mă vei iubi,
Existență totală, cu dor de-a trăi.
Vol. În atingerea infinitului, 2018
vezi mai multe poezii de: lilianaroibu15gmail.com