Din când în când se-adună oceanul
de lacrimi şi sare, strop cu strop,
flux şi reflux, furtună, potop;
ca oarecând Ulise, pe drumul de întoarcere,
sunt în pericol de înec, aproape pierind,
dar e de-ajuns o rază de soare
la momentul potrivit, de care să mă prind.
Da, o simplă, efemeră rază de soare
şi hop, m-am ridicat în picioare
precum un viteaz ameţit de vin,
precum un artist zguduit de destin,
la renunţări, la înfrângeri alergic,
şi merg iarăşi înainte,
mai hotărât şi mai energic.
O rază de soare fragilă şi blândă
care să-mi mângâie părul rărit, barba
căruntă şi amintirile înduioşate,
un David, o liră, un Saul,
o tăcere sau câteva cuvinte,
o rază ziceam,
care să-mi pătrundă în adâncul inimii
şi totul e mai frumos ca înainte.
Printre ruine de dom şi cadavre de clipe,
când totul pare aşa de lipsit de sens,
de parcă s-ar fi prăbuşit ultimele stele
peste ce-a mai rămas din visele mele,
de parc-ar fi scăpat cerul Atlas din spinare,
este esenţială şi-atât de binecuvântată
o rază de soare, o simplă rază de soare.
vezi mai multe poezii de: Florin T. Roman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Da, o simplă, efemeră rază de soare
şi hop, m-am ridicat în picioare
precum un viteaz ameţit de vin,
precum un artist zguduit de destin,
la renunţări, la înfrângeri alergic,
şi merg iarăşi înainte,
mai hotărât şi mai energic.
Cel ce lasa lumina sa-l patrunda va fi calauzit si binecuvatat, citit cu sufletul!~
aspiranta
joi, 21 aprilie 2016