IRĂZBOI
Oricât ar vâjîi în întuneric lighioanele verzi de metal,
Lianele nu desferec sufletul animal.
Oricât ar rula în convoaie, nesfârşite comenzi gâfîind,
Sufletul se încovoaie moale, tânjind.
Dacă l-ar înconjura ca o pâlnie, el, sâmbure, rămâne pierit;
Nu vor putea să îl mânie, nici să-l redea fericit.
Îmbracă-se în tinicheaua verde, inima lui bate, tot carne
(Prin tinichea auzi gemete) roşie, să se sfarme.
Kilograme de plumb trec ca nourii, ploaia stă gata să-nceapă;
Dedesubt trecătorii ...aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă...
Mecanisme de distrugere în masă tânjesc, pretutindeni prezente;
Un buton apăsat scurmă cinci continente.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.