Zăpezile se- nveșnicesc in noi,
Dar clipa duce înspre plâns și moarte.
Vuiesc in zare vifore și ploi,
Iar iarna asta, sigur, ne desparte.
Tu vei rămâne pe un colț de stea,
Iar eu voi sta in umbrele durerii,
Sub streașina pustie, rece, grea,
Că să aștept sosirea primăverii.
Tu-mi vei zâmbi din lutul amorțit,
Din fiecare mugure și floare.
Din primul ghiocel abia ivit
Făcând un semn, cu mâna, către soare.
Si am să știu că te-ai trezit din somn
Și moartea te-a trimis spre nemurire.
Că doar o vreme -ai stat în țintirim
Să-ți odinești un trup ce e doar fire.
Din stropul cald de rouă și divin,
Din cupele cu mir și bunătate,
Pe umeri ai, azi, aripi de porfir
Și nu mai duci poverile pe spate.
Doar câte-o lacrima mai scapi ușor,
Iar vântul te adie cu blândețe ...
Și te învăluie, cu unda-i, un izvor
Ce curge lin și blând, să te răsfețe.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.